duminică, octombrie 10

Coitus interruptus sau metoda retragerii

Coitus interruptus este probabil prima metoda contraceptiva folosita vreodata. Denumita si retagerea, sau metoda retragerii, Coitus interruptus este metoda contraceptiva prin care partenerul retrage penisul din vagin inainte de a ejacula. Aceasta metoda contraceptiva este considerata a fi cea mai putin eficienta dintre toate, putandu-se compara deseori ca ineficienta cu metoda calendarului. Cu toate acestea, metoda Coitus interruptus are o eficienta de 80%, ceea ce este mai bine decat 0% eficienta.

Cu alte cuvinte, cuplurile care practica metoda contraceptiva a retragerii au sanse mai mici de a avea un copil nedorit decat cei care nu practica o metoda contraceptiva. In plus, daca se asociaza metoda Coitus interruptus cu metoda calendarului, sansele de a se evita o sarcina nedorita cresc simtitor. Daca un barbat si o femeie se cunosc destul de bine si aleg sa practice aceste metode contraceptive, iar barbatul da dovada de mult autocontrol vor avea sanse sa evite cu succes o sarcina neplanificata.

Coitus interruptus poate duce la o sarcina?
Metoda contraceptiva Coitus interruptus poate duce la o sarcina in anumite conditii. In primul rand, reusita acestei metode tine mult de puterea barbatului de a se opri la timp din actul sexual si de a retrage penisul. In momentul in care barbatul simte ca orgasmul este iminent el trebuie sa retraga penisul pentru ca sa nu ejaculeze in interiorul vaginului, si nici in preajma organelor sexuale feminine, pentru ca sperma poate ajunge accidental in vagin. Daca barbatul sau femeia s-au murdarit cu sperma pe maini ei nu trebuie sa apropie mainile de organul sexual feminin.

Coitus interruptus este mai greu de practicat de catre adolescenti sau incepatori. Tinerii nu au destula putere ca atunci cand simt orgasmul si toata placerea lui apropiindu-se sa retraga penisul din vagin. In plus, pentru ca la ei ejacularea se produce mult mai repede si nu poate fi controlata sau amanata prea usor, o ejaculare precoce poate strica toate planurile. De aceea este recomandat ca aceasta metoda contraceptiva sa fie folosita mai ales de barbati cu experienta, care se pot controla mai usor.

O alta modalitate care poate provoca o sarcina nedorita chiar si folosndu-se metoda
Coitus interruptus este aceea ca, accidental, in vagin sa ajunga spermatozoizi de la o ejaculare anterioara. In timpul actului sexual penisul produce doua tipuri de fluide. Unul este sperma, care contine spermatozoizii, responsabili de aparitia sarcinii, iar al 2-lea este fluidul pe care penisul il secreta in timpul excitarii. Acest fluid nu contine spermatozoizi dar poate transporta in vagin spermatozoizii care au ramas in penis in urma unei ejaculari anterioare. Daca barbatul care practica metoda Coitus interruptus a mai ejaculat in acea zi, o mica parte din sperma sa poate ramane in pliurile penisului si poate ajunge, transportata de fluidul generat de penis in timpul excitatiei, in vagin. Pentru a se evita aceasta posibilitate este bine ca barbatul sa urineze si sa-si spele bine penisul inainte de un nou contact sexual.

Avantajele metodei
Coitus interruptus sau a retragerii
Principalul avantaj al acestei metode este lipsa substantelor chimice introduse in corpul femeii prin intermediul pastilelor anticonceprionale, lipsa interventiilor chirurgicale si a altor metode contraceptive medicale sau farmaceutice. Metoda Coitus interruptus este o metoda contraceptiva naturala, care nu implica riscul de a strica sanatatea nimanui. Pentru o mai mare eficienta, combinata cu metoda calendarului si eventual cu folosirea spermicidelor, sansele ei de succes pot ajunge pana la 100%.

Faptul ca aceasta metoda nu costa nimic, este desigur un avantaj, ca si faptul ca poate fi folosita oricand este nevoie, in momente de mare pasiune sau de circumstante pe care nimeni nu le-a prevazut. Cu alte cuvinte, daca nu ai la indemana nici un alt mijloc contraceptiv, ai mereu posibilitatea de a apela la
Coitus interruptus.

Dezavantajele metodei Coitus interruptus sau a retragerii
Dupa cum am mai aratat, practicata de tineri fara experianta sau de adolescenti, precum si de persoane cu ejaculare precoce sau care nu-si pot controla ejacularea, aceasta metoda poate fi un dezastru. In plus, Coitus interruptus nu are cum sa protejeze nici barbatii si nici femeile de bolile cu transmitere sexuala, inclusiv de SIDA.

Coitus interruptus este o metoda contraceptiva care nu lasa partenerii sa se bucure de placerea unui orgasm relaxat si in timp poate crea adevarate frustrari. A se avea in vedere ca daca barbatul a consumat alcool sau droguri autocontrolul sau e complet zdrunciunat si o sarcina nedorita poate aparea fara mare dificultate.

In concluze
Coitus interruptus este metoda contraceptiva cea mai eficienta atunci cand nu sunt la indemana alte metode si poate fi utilizata cu succes de cuplurile in care barbatul se poate controla foarte bine. Combinata cu metoda calendarului si cu folosirea spermicidelor poate avea o eficienta de pana la 100% in prevenirea aparitiei unei sarcini nedorite.

Niciun comentariu:

Persoane interesate

Lista mea de bloguri