duminică, octombrie 10

10 greseli pe care un tata le poate face

Cand esti tata stii ca trebuie sa te implici efectiv in educatia copiilor si iti iei rolul in serios. Stii ca mai ales disciplinarea copiilor sta in mainile tale, pentru ca de obicei tatii sunt cei care au mai multa autoritate in fata copiilor. Stii ca trebuie sa-ti inveti copilul sa fie disciplinat, sa isi respecte parintii, sa fie responsabil, ca sa-si formeze un viitor de succes. Totusi, datorita unor greseli pe care tatii le fac deseori in educarea copiilor, copiii risca sa se indeparteze de familie si sa apuce pe un drum gresit. Sa vedem asadar ce nu trebuie sa faci atunci cand iti educi copilul.

Nu-ti pierde firea!
Atunci cand copilul tau a facut vre-o prostie nu te enerva. De cele mai multe ori vei simti ca explodezi, dar nu e bine sa te comporti violent in fata copilului. Daca tipi, te agiti sau injuri nu faci decat sa-i demonstrezi ca un astfel de comportament este acceptabil in relatiile cu prietenii sau familia. Trebuie sa fii calm cand discuti cu copilul tau, asa ca daca simti ca explodezi ia-ti cateva minute ca sa te calmezi, iesi afara, in gradina, sau pe balcon si linisteste-te. Copilul va reactiona mult mai bine in fata unui parinte responsabil si calm.

Nu-ti lovi copilul!
Desi oricine stie ca in anii din trecut pedepsele fizice erau primele pe lista, lucrurile s-au mai schimbat acum. Zicala "bataia e rupta din rai" s-a dovedit neeficienta. Copiii batuti atunci cand gresesc nu fac decat sa capete o teama fata de parinti, fara sa ajunga insa sa-si corecteze greselile. De aceea, daca simti ca vrei sa-ti plesnesti copilul, sa-l bati cu cureaua, sa-l apuci de brat si sa-l zgaltii sau sa-l lovesti in orice fel fa bine si ia o pauza de relaxare si indeparteaza astfel de ganduri.

Fii perseverent in pedepsele acordate
Deseori pedepsele impuse de parinti esueaza din lipsa de perseverenta. Nu e bine ca uneori sa impui copilului o pedeapsa pentru o greseala si alteori, pentru aceiasi greseala, sa-l ierti. De exemplu daca un copil injura nu e bine sa razi cu o ocazie, iar cu alta ocazie, poate in alte imprejurari, sa-l certi si sa-l pedepsesti. Copilul nu va mai intelege unde a gresit si pedepsele ii vor parea nedrepte.

Nu-ti mitui copilul
Multi parinti prefera sa mituiasca copiii cu bani sau cu dulciuri pentru ca acestia sa fie cuminti. Acest gest nu face decat sa-i invete pe copii ca daca esti obraznic si apoi te porti frumos primesti cadouri. Cel mai bine este sa-i explici copilului cat de frumos este sa faca o alegere corecta si sa se poarte mereu asa cum trebuie. El trebuie sa aiba un comportament frumos pentru ca il intelege si-l accepta, nu pentru ca primeste bomboane sau bani.

Pedepsele trebuie sa fie o consecinta a greselilor
Nu e bine ca pedepsele pe care i le dai copilului sa fie mereu neutre. Trebuie sa-i arati copilului unde a gresit. De exemplu daca el a murdarit peretii cu creionul trebuie sa-l pui sa faca curat. Daca a stricat un obiect trebuie sa-l repare, sau sa nu mai primeasca bani de buzunar si din acesti bani sa cumpere acel obiect din nou de la magazin. Astfel copilul va invata ce e responsabilitatea.

Fii de acord cu pedepsele acordate de mama
Nu e bine ca tata sa ierte pedepsele date de mama si invers. Daca sotia ta a dat o pedeapsa copilul nu poate fi iertat de catre tine. Daca esti nemultumit de pedepsele acordate de mama poarta o discutie cu ea in particular, fara ca copiii sa stie ca aveti neantelegeri in aceasta privinta. Trebuie sa stabiliti impreuna ce reguli le impuneti copiilor si ce masuri disciplinare veti lua.

Nu negocia cu copilul
Atunci cand ii dai copilului o pedeapsa nu-l inteba daca e de acord cu asta, si nu negocia cu el. Tu esti parintele isi decizia ta e finala. Atunci cand copilul creste trebuie sa-i explici de ce i-ai dat o anumita pedeapsa, dar fara sa il lasi sa aleaga daca o indeplineste sau nu.

Nu incerca sa-l faci pe copil sa se simta vinovat
Nu ii tine predici copilului spunandu-i: "Eu, care am sacrificat atatea pentru tine..asa ma rasplatesti..?", sau nimic in acest sens. Nu arunca frustrarile referitoare la viata ta pe umerii lui. Copilul trebuie doar sa stie ca a gresit si atata tot.

Nu tine predici
Sa iei copilul deoparte si sa incepi sa tii un monolog nu va ajuta la nimic. Eventual va trezi resentimente din partea copilului. Cel mai bine este sa intelegi motivul pentru care a procedat gresit si sa provoci un dialog la care si copilul sa participe activ, aratandu-i unde a gresit si incercand sa vezi lucrurile si din punctul lui de vedere.

Nu fa comparatii
Nu compara niciodata copilul tau cu fratii sau surorile lui, cu vecinii, cu nepotii sau verisorii. Nu ii arata niciodata cum altii sunt mai buni decat el, pentru ca vei starni resentimente. Incearca sa-ti privesti copilul ca pe un individ unic, cu propria personalitate care nu trebuie sa fie ca nimeni altcineva.

Niciun comentariu:

Persoane interesate

Lista mea de bloguri