vineri, iulie 3

INTRE SEXUALITATE , SATISFACTIE SI SANATATE

În larga gamă a plăcerilor, cea sexuală are rezervat un loc aparte. Fără îndoială, actul amoros poate – în condiţiile însuşirii de către ambii iubiţi a tehnicilor de retenţie seminală şi de control al ejaculării – să devină unul dintre pilonii principali ai sănătăţii şi fericirii.

– adaptare după David Garaud –

Teribila povară a prejudecăţilor şi interdicţiilor dogmatice

În privinţa sexualităţii, nenumărate interdicţii – religioase sau laice – ne jalonează viaţa. „Civilizaţia“ noastră, care se revendică din iudeo-creştinism, culpabilizează cu putere dorinţa şi plăcerea, în vreme ce, în mod paradoxal, prosperă afacerile pornografice. Fuziunea amoroasă fără scop procreativ a fost îndelung condamnată, şi mai este încă. Pulsiunile senzoriale ale unui corp considerat drept odios instrument al animalităţii, iar nu drept templu al lui Dumnezeu, au supus în mod constant la grea probă ignoranţa şi dogmatismul oamenilor şi al instituţiilor, singura soluţie găsită în general fiind aceea a ascunderii şi refulării oricăror emoţii şi trăiri legate de eros. S-a ajuns la o adevărată anatemizare a acestei funcţii naturale şi benefice care este sexualitatea. Consecinţa este că majoritatea oamenilor prezintă complexe şi frustrări emoţionale mai mult sau mai puţin conştientizate legate de sfera sexualităţii, complexe care prejudiciază în mod major echilibrul fizic şi psihic. Nu în ultimul rând, s-a ajuns ca femeile – stigmatizate ca sursa tentaţiilor – să fie menţinute într-o deplorabilă stare de dependenţă, dominare şi tutelă, ceea ce a determinat în ultimele decenii o reacţie contrară, de dobândire a independenţei, cu preţul unei anumite masculinizări şi pierderi a sensibilităţii specific feminine. În multe ţări, această problemă rămâne încă foarte acută. În paralel, bărbaţii şi-au pierdut virilitatea, înăbuşindu-şi şi reprimându-şi conform legilor societăţii dorinţele şi sexualitatea, însă întreţinând o agresivitate adesea brutală în detrimentul tandreţei şi protecţiei pe care ar trebui să o ofere femeilor.

Fie că admitem, fie că nu, omul e o fiinţă la care sexualitatea este omniprezentă. Nu este oare tulburător să constatăm că, spre deosebire de animale, dorinţele noastre sexuale nu depind de perioade de rut (împerechere) bine definite? A reduce sexualitatea la funcţia sa pur reproducătoare este în aceste condiţii un non-sens. Pentru a trăi armonios, chiar şi cuplurile sterile sau femeile la menopauză au nevoie de împlinire erotică. Iar autosatisfacerea sexuală – masturbarea – se practică până la mormânt…

Pericolul dorinţelor contrarii

Chiar şi astăzi, în ciuda pseudo-revoluţiei anilor şaizeci, mulţi au tendinţa de a considera actul sexual ca parţial dăunător. Această atitudine paralizantă nu poate decât favoriza apariţia unor grave probleme psihice.

Nu avem de ce să ne ruşinăm scufundându-ne în fluxul natural al libidoului nostru (condiţia este ca totul să se desfăşoare departe de o animalitate frenetică şi de brutalitate, să fie cât mai bine controlat şi însoţit de o infinită tandreţe şi iubire transfiguratoare). Practica retenţiei seminale şi controlul ejaculării nu pot decât să armonizeze relaţia pe care o aveţi cu fiinţa iubită. În sensul acesta vom reveni cu articole incitante despre în aceste practici orientale străvechi, astăzi tot mai cunoscute şi în Occident. Ne referim mai ales la numele lui Mantak Chia, un maestru chinez consacrat in SUA şi chiar în întreaga lume.

Totul începe de la educaţia pe care o primim în copilărie. Universul copilului se ordonează în primul rând în jurul cuplului de senzaţii contrare: plăcere şi neplăcere. A copleşi un copil cu interdicţii înseamnă adesea a-l priva de şansa de a se accepta el însuşi aşa cum este.

Astfel, a culpabiliza excesiv un copil care se masturbează poate fi un gest extrem de nociv pentru dezvoltarea lui ulterioară. Lucrurile trebuie ţinute sub control, dar cu discreţie şi delicateţe.

De asemenea, nu ne ajutăm deloc copilul nerăspunzându-i la întrebările legate de sexualitate. Învăţându-l să nu îşi dispreţuiască trupul, îl vom scuti de traumatismul dureros al unei posibile prime experienţe erotice ratate, ca şi de consecinţele ei.

În ce priveşte fantasmele sexuale, trebuie să învăţăm să le acceptăm. Nu vă temeţi nici să dezvăluiţi, cu un anume bun-simţ, aceste fantasme fiinţei iubite, dacă nu există pericolul să-i provocaţi un şoc. Toţi oamenii nutresc în străfundurile fiinţei lor dorinţe „de nemărturisit“. Nu sunteţi singuri. Faptul de a povesti o anume fantasmă nu implică neapărat trecerea la punerea ei în practică. Anumite fantasme sunt, dealtfel, prea periculos de concretizat. Vorbind însă de dorinţele voastre cele mai secrete – chiar dacă bizare – dezamorsaţi orice sentiment de culpabilitate şi uşuraţi-vă de povara lui.

Fantasmele fac parte integrantă dintr-o bună sănătate sexuală. Astăzi, numeroşi sexologi îşi sfătuiesc pacienţii care ating cu greutate orgasmul să îşi îmbogăţească tezaurul de vise erotice.

Efectele plăcerii sexuale asupra sănătăţii

„Efectele plăcerii sunt în totalitate pozitive, dacă ea este integrată armonios în ansamblul vieţii. Fizic, plăcerea ameliorează circulaţia şi amplifică energia. Efectele ei emoţionale cuprind o mai mare stimă de sine, o încredere în sine mărită şi un spirit plin de viaţă, mai dinamic. Spiritual vorbind, plăcerea poate deschide poarta fericirii şi contribuie la o perspectivă mai optimistă şi mai fericită asupra vieţii.“

Bloomfield şi Kory, „Inner joy“

V-aţi dat, fără îndoială, seama că vă simţiţi într-o formă mai bună după ce aţi făcut dragoste. Grijile şi-au luat zborul, pielea devine mai luminoasă, iar ochii mai scăpărători. DAcă, în plus, actul amoros a fost realizat apelând la tehnicile de control al potenţialului sexual, el îmbunătăţeşte calitatea somnului, uşurează durerile menstruale şi vindecă până şi reumatismul! S-a observat că femeile care fac des dragoste sunt mai vesele şi mai sociabile decât suratele lor mai „deştepte“. Un studiu consacrat migrenei a constatat că orgasmul a diminuat notabil intensitatea durerilor la 25 % din cei intervievaţi.

Sigmund Freud a observat legătura între neexprimarea sexualităţii şi apariţia numeroaselor tulburări nevrotice sau psihosomatice. Astăzi a devenit din ce în ce mai evident că există o strânsă corelaţie între carenţele sexuale şi anumite simptome patologice.

Binefacerile actului amoros realizat cu continenţă asupra sănătăţii în general se explică prin deblocarea uriaşului rezervor de energie sexuală, care prin transmutare şi sublimare armonioasă în toate etajele fiinţei destresează psihicul şi îmbunătăţeşte toate funcţiile organice. Iar dacă fuziunea amoroasă este cel mai bun tranchilizant, de ce să nu recurgem la ea cât mai des? Pe de altă parte, iubirea transfiguratoare şi continenţa sexuală sudează considerabil legătura în cuplu, iar această susţinere reciprocă ne permite să facem mai bine faţă tensiunilor inerente lumii moderne.

Cum să uşurăm şi să înlăturăm durerile menstruale

După Ruth K. Weistheimer, o celebră sexoloagă americană, contracţiile pelviene şi vaginale – chiar şi cele datorate masturbării, cu condiţia ca descărcarea seminală şi corespondentul ei feminin să nu survină – contribuie la diminuarea crampelor menstruale. Ea se raliază opiniei numeroşilor specialişti care afirmă că fuziunea erotică susţinută de continenţa sexuală atenuează durerile, regularizează ciclul menstrual şi poate chiar să-l suspende prin completa lui sublimare pentru luni de zile sau până când este luată hotărârea de a concepe un copil.

În cartea „Virtuţile plăcerii“, Robert Ornstein şi David Sobel scriu: „Bărbaţii exercită o deosebită influenţă asupra ciclului menstrual al femeilor. Cercetătorii au descoperit recent că femeile care fac dragoste cel puţin o dată pe săptămână au cicluri mai regulate şi o menopauză mai puţin penibilă decât cele care fac puţin dragoste sau sunt celibatare.“

Masturbarea terapeutică

Acest titlu vă pare fără îndoială cel puţin un pic impertinent. Şi totuşi, toată lumea are dreptul la plăcere şi la avantajele pe care aceasta le are pentru sănătate; chiar şi cei care, pentru un motiv sau altul, au rămas singuri. Vrem ca ei să ştie că pot profita de plăcerea erotică fără prejudecăţile sau tabu-urile unei alte epoci. Chiar dacă autostimularea nu va putea niciodată substitui actul sexual propriu-zis.

Numeroşi medici recomandă astăzi şi această practică pacienţilor lor care trăiesc singuri, cu scopul de a le asigura măcar un înlocuitor temporar al activităţii sexuale, care să dinamizeze energia sexual-vitală indispensabilă vieţii. Masturbarea (fără ejaculare la bărbaţi şi descărcare la femei) este prescrisă în cazul unor tulburări ale somnului, mai ales dacă alte mijloace – precum posturile corporale care sublimează potenţialul sexual – nu sunt la îndemână.

Renunţaţi la superstiţii, prejudecăţi şi inhibiţii. Nu confundaţi în virtutea unor preconcepţii plăcerea solitară cu un obicei respingător, căci nu este nici o ruşine să trăiţi plăcerea. Dimpotrivă, sentimentul culpabilităţii este cel care are un efect nefast asupra sănătăţii. Dealtfel, să ştiţi că nici aici nu sunteţi singuri. În 1948, faimosul sexolog american Alfred Kinsley publica în lucrarea sa „Comportamentul sexual masculin“ o statistică după care 94% dintre bărbaţi şi 64% dintre femei se masturbează. În 1981, Shere Hite, după ce a realizat o anchetă în rândul a trei mii de femei, a afirmat chiar mai mult, că 82% dintre ele practicau această plăcere binefăcătoare pentru vitalitate.

Capacitatea de a se masturba fără complexe penibile de vinovăţie este relevantă pentru o mai bună acceptare de sine, prin cuprinderea în întregul fiinţei a corpului şi cerinţelor sale. Masturbarea nu este nici un viciu, nici un păcat – doar nu facem rău nimănui – ci poate fi mai degrabă considerată, în condiţiile respectării principiului continenţei, ca un bun mijloc de relaxare. Iar binefacerile relaxării şi eliminării tensiunilor pentru corp şi psihic sunt bine cunoscute de toată lumea.

Pentru Ruth K. Westheimer, aproape toate femeile sunt capabile să atingă orgasmul fără descărcare în mod curent. Ea chiar le sfătuieşte pe acelea care nu ajung la orgasm în decursul actului amoros să se antreneze mai întâi singure prin masturbare. Astfel, învăţând să atingă culmea plăcerii singure, vor putea mult mai uşor să le transmită iubiţilor lor această adevărată ştiinţă. Cu scopul de a-i ajuta pe pacienţii săi – căsătoriţi sau nu – ea recomandă folosirea unui vibromasor special, numit „eroscillator“. Fabricat în Elveţia, acest obiect a fost mai întâi testat în clinici. Femeia poate de asemenea să se autostimuleze în timp ce face dragoste cu bărbatul pe care-l iubeşte. Sexologii Masters şi Johnson, David Reuben şi Helen Singer Kaplan sunt în unanimitate de aceeaşi părere: masturbarea concomitentă cu penetrarea vaginală este în cazul unor femei, fie şi doar pentru perioadă de început, singura modalitate de a atinge orgasmul.

Masturbarea este o activitate naturală. Ea nu trebuie reprimată la copil şi adolescent, care va fi învăţat să nu depăşească „punctul de non-retur“ şi să nu ajungă să ejaculeze, conservându-şi astfel energia dinamizată. Autostimularea contribuie la atenuarea tensiunilor generate de trezirea simţurilor şi constituie mijlocul cel mai la îndemână pentru a putea estima limita rezistenţei, a învăţa când este potrivită continuarea excitării şi când trebuie ca aceasta să fie oprită, pentru a separa astfel ejacularea de orgasm. Este necesară o foarte bună înţelegere de către copil a faptului că, dacă masturbarea cu continenţă poate fi integrată ca un antrenament pregătitor pentru fuziunea amoroasă, masturbarea cu ejaculare în schimb îl va conduce la epuizarea prostească a resurselor vitale şi trebuie evitată cu orice preţ.

Masturbarea permite adolescentei să descopere progresiv senzualitatea propriei fiinţe, familiarizându-se astfel cu cele mai bune tehnici pentru atingerea orgasmului fără descărcare. În acest mod, în cursul primei relaţii amoroase, ea îşi va putea îndruma iubitul spre acele stimulări care o conduc cel mai repede şi mai plăcut la orgasm. Aceasta va evita tatonările inutile şi problemele ce decurg de aici.

Sexualitatea şi virtuţile sale întineritoare

Mulţi oameni cred că activitatea sexuală încetează către vârsta de şaizeci de ani sau chiar mai devreme. În realitate, pentru cuplurile care au ştiut să-şi păstreze viaţa intimă nu există motive ca vârsta să impieteze grav asupra vieţii lor erotice. Aceasta evoluează pur şi simplu..

În afara încăpăţânatelor prejudecăţi, nimic nu se opune continuării unei vieţi sexuale satisfăcătoare în timpul vârstei a treia. Erotismul, sexualitatea şi bătrâneţea pot coabita în armonie şi seninătate. Toţi gerontologii sunt de acord în a considera că unul din pilonii sănătăţii, ai întineririi şi longevităţii este un eros transfigurator, bazat pe continenţa sexuală.

Chiar dacă apetitul erotic este mai redus la omul în vârstă, fuziunile amoroase câştigă în schimb în calitate şi profunzime. Graţie unui mai bun control al pulsiunilor, pasionalitatea tinereţii face loc unui comportament erotic mai senin, mai detaşat. Îmbătrânirea nu afectează decât prea puţin viaţa sexuală, care adoptă pur şi simplu un alt ritm şi cere mai mult timp pentru desfăşurare. Cea mai mare piedică rămâne convingerea că viaţa amoroasă trebuie neapărat să înceteze la vârsta pensionării. Precum şi în multe alte cazuri, totul depinde de ceea ce credem cu fermitate în forul nostru lăuntric!

Îmbătrânesc organele sexuale?

La persoanele sănătoase, îmbătrânirea atinge prea puţin organele genitale.

Îmbătrânirea aparatului genital masculin

În ce priveşte aparatul genital masculin, s-a observat că alterarea cea mai remarcabilă – în afara cunoscutelor probleme cu prostata – se referă la canalele deferente, cele ce transportă sperma, a căror teacă se sclerozează puţin câte puţin. Aceasta nu provoacă în general decât o încetinire a proiecţiei lichidului spermatic. Bărbatul ejaculează astfel mult mai greu, ceea ce din punctul de vedere strict al controlului funcţiei sexuale este chiar foarte folositor.

Se constată pe de altă parte o diminuare notabilă a volumului spermei conexă cu o scădere a secreţiilor prostatei şi veziculelor seminale. Într-adevăr, aceste organe au deopotrivă o tendinţă de a se scleroza cu vârsta.

Bărbatul care îmbătrâneşte se îngrijorează uneori de funcţionarea prostatei sale. Această grijă se traduce printr-o tensiune psihică ce constituie cauza cea mai importantă a unor tulburări psihosomatice.

În jurul vârstei de şaizeci de ani, se observă adesea o îngroşare a prostatei, numită „adenom de prostată“. Această afecţiune categorisită drept benignă de către medicina clasică se caracterizează printr-o îngreunare a urinării provocată de presiunea care apare la nivelul uretrei. Subiectul atins de ea urinează puţin, dar mai des. Adenomul netratat poate evolua până la retenţia acută a urinei şi incapacitatea de a urina, care deja sunt fenomene grave.

Pentru remedierea problemelor prostatei, există mai ales tratamentul preventiv, recomandat de numeroşi specialişti – precum medicul Devrient din Berlin – ce constă în consumul de seminţe de dovleac, care conţin trei aminoacizi: alanină, glicină şi acid glutamic şi mult zinc, necesare unei bune funcţionări a prostatei. În plus, este recomandată practica contracţiei sfincterelor anale şi a muşchilor planşeului pelvian, pentru cât mai buna conştientizare şi cât mai bunul control conştient al urinării, ca şi pentru tonifierea prostatei.

Îmbătrânirea aparatului genital feminin

Procesul îmbătrânirii, legat de menopauză, provoacă la anumite femei mai ales o diminuare importantă a lubrefierii vaginale în timpul fuziunii amoroase. Această uscăciune face intromisiunea mai dificilă şi mai dureroasă. Există însă destule modalităţi naturale de a îmbunătăţi lubrefierea şi a reda vaginului supleţea şi sensibilitatea.

Se pare că atrofia vaginală este mult mai puţin pronunţată în rândul femeilor care rămân sexual active în cursul menopauzei.

În remarcabila lor lucrare intitulată „Human sexual response“, sexologii Masters şi Johnson prezintă cazul unei femei care, continuând să fuzioneze amoros în timpul şi după instalarea menopauzei, răspundea la dorinţa sexuală precum femeile tinere, adică printr-o secreţie rapidă şi abundentă de lubrifiant vaginal.

Cum să eliminăm teama de menopauză

În momentul instalării menopauzei – adică în momentul în care femeia devine sterilă – ciclul menstrual încetează şi apar numeroase tulburări. Ovarele atrofiate produc mult mai puţini hormoni estrogeni, ceea ce conduce la un dezechilibru hormonal, responsabil de tulburările specifice menopauzei: oboseală, migrenă, bufeuri de căldură, uscăciunea pielii, fragilitate capilară, îngrăşare, probleme cardio-vasculare, iritabilitate, stări depresive…

Este interesant de subliniat că aceste tulburări riscă să se accentueze odată cu oprirea activităţii sexuale! S-a stabilit că hipotalamusul – acest orologiu biologic – joacă un rol important în procesul îmbătrânirii, transmiţând ovarelor ordinul de a frâna producerea de hormoni sexuali. În acelaşi timp însă, el ordonă limbului să înceteze secretarea endorfinelor şi, după medicul Louis Albrand, „această scădere de endorfine reduce şi sărăceşte apetitul erotic. Tocmai de aceea, recomand femeilor să-şi intensifice şi să-şi îmbogăţească, începând cu menopauza, viaţa amoroasă, pentru ca endorfinele care declanşează orgasmul să compenseze acest deficit“.

De fapt, pentru că fiecare caz este unic, anumite femei constată mai degrabă o netă exacerbare a dorinţelor lor sexuale în timpul menopauzei. Femeile de o anumită vârstă demonstrează mai multă nevoie de satisfacere fizică şi se masturbează mai frecvent.

Fiecare femeie trăieşte în felul său această vârstă limită, în funcţie de profilul său psihologic şi de climatul său conjugal, familial şi social.

Astăzi, medicina clasică permite atenuarea simptomelor menopauzei, printr-o terapie pe bază de hormoni estrogeni. Şi panoplia medicinei alternative este dotată la acest capitol, cunoscut fiind faptul că spre exemplu mugurii de zmeur sau seminţele de mărar au efect estrogen. Îi dăm din nou cuvântul domnului Albrand: „Nu ne putem aştepta ca estrogenii să transforme o femeie frigidă într-o amantă perfectă, dar capacitatea lor de a prelungi viaţa amoroasă este incontestabilă.“

Desigur că cea mai naturală dintre toate terapiile este dragostea însăşi, iar dacă e însoţită şi sprijinită de continenţa amoroasă, vârsta rămâne înscrisă doar în calendar, iar problemele menopauzei devin simple posibilităţi, niciodată realizate.

Demistificarea andropauzei

Andropauza – corespondentul masculin al menopauzei – nu intervine decât la o parte din bărbaţi. Ea se traduce prin o diminuare a dorinţei sexuale, probleme cu erecţia, oboseală şi uneori depresie. După anumiţi medici, un tratament pe bază de hormoni masculini poate corecta această tulburare.

Din punctul de vedere al medicului Louis Albrand, „testosteronul este hormonul care prelungeşte dorinţa şi viaţa. El stimulează toate organele şi toate funcţiile bărbatului. Este hormonul dorinţei de a trăi. Câtă vreme el este secretat în cantitate îndestulătoare, corpul rămâne tânăr şi armonios. Pe măsură ce bărbatul avansează în vârstă, procentul de enzime testiculare necesare fabricării testosteronului scade, din păcate. Din această cauză, este necesar un aport exterior de hormoni“. Şi în acest caz, medicina naturistă îşi poate demonstra valenţele, dat fiind faptul că unele tratamente cu medicamente de sinteză sunt suspecte de a declanşa cancerul de prostată. Controversa e în toi, aşa că principiul continenţei se dovedeşte şi aici salutar şi cu adevărat natural, fără nici un risc, decât eventual acela de a conduce fără nici un efort special la o înfloritoare bărbăţie, chiar la vârste înaintate.

„Precauţiile de folosire“ pentru omul care îmbătrâneşte

Anumite precauţii se impun bărbatului doritor să continue timp îndelungat viaţa sa erotică. În afara continenţei sexuale perfect realizate, orice noţiune de performanţă trebuie uitată. Înţelepciunea vârstei îl ajută pe bărbat să înveţe că importantă este mai degrabă iubirea; concentrarea asupra ei va elimina „pana“ sexuală.

Totodată, ceea ce este sigur pentru ambele sexe e faptul că practica de o viaţă a continenţei amoroase îndepărtează toate problemele legate de menopauză şi andropauză, transformând chimia hormonilor într-o alchimie a transmutării şi sublimării potenţialului sexual, care conduce la atingerea, dincolo de vârstă, a fericirii durabile. Miile de ani de experienţă a taoiştilor chinezi şi tantricilor indieni indică faptul că sexualitatea nu este un scop în sine, dar că acceptată şi folosită cu înţelepciune, îl poate conduce pe om la eliberarea spirituală.

Putem , cu toţii, vindeca doar cu mâinile goale

Actul amoros nu se reduce la penetrare. Atingerea plină de transfigurare şi de dragoste împlineşte fiinţa iubită, conferind o veritabilă dimensiune terapeutică fuziunii erotice.

Pentru antropolgul Ashley Montagu, „este foarte probabil că interesul frenetic pentru sexualitate care caracterizează cultura ocidentală nu este de fapt expresia căutării sexualităţii propriu-zise, ci mai degrabă a satisfacerii unei nevoi de contact“.

Pielea noastră este organul senzorial cel mai generos. După traumatismul naşterii, bebeluşul nu găseşte confort decât în intimul contact cu pielea mamei sale. Mai târziu, el nu va înceta să caute acest paradis pierdut. Alfred de Vigny scria atât de frumos: „Omul are întotdeauna nevoie de mângîiere şi iubire; mama sa îl alăptează şi îl adăposteşte când el vede lumina zilei“.

Fără ştirea noastră, pielea ne păstrează amprenta acestor zile tandre în care ne cuibăream la sânul mamei, în deplină securitate. Atunci, ca prin magie, durerea şi frica dispăreau. Nu e oare tulburător să constatăm că e deajuns uneori să luăm un bebeluş în braţe pentru ca el să uite aproape instantaneu teribila suferinţă cauzată de creşterea dinţilor?

Ştiinţa atingerii

Binefacerile atingerii au fost redescoperite în occident în deceniul doi al secolului nostru.

Frederick Hammett, un biolog, efectua experienţe pe cobai, când a constatat spre via sa surpriză că unele dintre aceste animale au supravieţuit extirpării glandelor tiroidă şi paratiroidă. După ancheta pe care a făcut-o, s-a stabilit că supravieţuitorii aparţineau în mare majoritate unui lot care a fost răsfăţat şi mângâiat de paznici. S-a observat că în acest mod, şansele de supravieţuire au crescut de şase ori pentru cobaii acestui lot, prin comparaţie cu cei care n-au primit decât îngrijirile obişnuite…

Este suficient să observaţi animalele pentru a vă da seama că ele cunosc instinctual beneficiile pe care le procură atingerea. La şobolanii privaţi de mângâiere datorită separării de mama lor de la naştere, s-a observat încetarea creşterii. În schimb, când cercetătorii au mângâiat aceiaşi pui de şobolan cu o pensulă înmuiată – simulând astfel lingerea lor de către mamă – ei au reînceput să se dezvolte normal.

La fel se petrece cu fiinţa umană, care nu evoluează bine dacă nu este mângâiată şi alintată cu dragoste. În acest domeniu, orice frustrare se poate dovedi dezastruoasă. În secolul trecut, copiii abandonaţi la naştere şi încredinţaţi instituţiilor destinate creşterii şi educării lor nu supravieţuiau decât rareori. Aceasta se petrecea deoarece personalul nu era format corespunzător şi se mulţumea să acorde copiilor îngrijirile clasice privitoare la igienă şi hrană, neapropiindu-se de ei, nemângâindu-i şi netransmiţându-le iubirea de care aveau nevoie, lăsându-i să se prăbuşească în singurătate şi frustrare într-un moment în care orice atingere era vitală.

Astăzi, în anumite clinici din Statele Unite, bebeluşii sunt mai degrabă lăsaţi în contact cu mama lor, în loc să fie aşezaţi în leagăn. Mângâierile materne, dublate de iubirea învăluitoare a contactului cu mama, stimulează în mod eficient metabolismul, angrenând creşterea în greutate.

Pentru copil, pielea mamei reprezintă un important leagăn de securitate, unde el se refugiază la cel mai mic pericol. Devenit adult, el va continua să manifeste această nevoie de a recurge la mângâierea unei alte fiinţe umane, de fiecare dată când viaţa îl agresează. Contactul cutanat revigorează, linişteşte şi reconfortează (în această direcţie trebuie observată conexiunea directă pe care pielea o are cu centrul de forţă anahata cakra şi deci cu energiile aerului subtil). Nu întâmplător, psihanaliştii consideră atingerea ca un veritabil „întrerupător al stresului“.

Copilul privat de mângâierea şi de iubirea pe care acestea i-o procură va fi mereu în căutarea lor, frustrarea lăsându-şi amprenta şi la vârsta matură. Suferinţa se va traduce în limbaj corporal prin perpetua căutare a unui substitut; persoana va zăbovi poate mai mult decât necesar în baie, profitând de mângâierea apei calde… sau va apela la mângâierea Soarelui mai mult decât alţii, sau îşi va compensa carenţa afectivă iubind un animal, pe care să-l poată mângâia fără restricţii.

În sfârşit, mulţi psihanalişti se întreabă dacă recurgerea la îngrijirile unui masor kineziterapeut nu este uneori în strânsă relaţie cu necesităţile tactile nesatisfăcute. Şi fiecare am putut observa că o şedinţă la frizerie, la coafor sau la cosmeticiană ne redă energia şi ne decontractează.

La individul frustrat de mângâiere, dar şi de substitutele ei, există un anumit risc de somatizare, adică de reflectare a suferinţei psiho-afective la nivelul corpului. Deseori, insatisfacţia tactilă este cauza unor contracturi musculare dureroase sau a unor afecţiuni cutanate precum acneea, eczema, psoriazisul sau căderea părului.

După medicul Gérard Leleu, „ numeroase cervicalgii, dorsalgii sau lombalgii nu sunt altceva decât durerile spastice ale lipsei de mângâiere. Viscerele pot de asemenea suferi din această cauză: astmul, gastrita, diskinezia biliară, colita, colibaciloza, durerile ovariene sau uterine corespund unor spasme sau congestii organice susceptibile să apară la fiinţele private de mângâiere“.

Nu întâmplător, dr. Kerstin Uvena-Moberg, un psiholog suedez, dezvăluie că „cei care alintă şi se alintă trăiesc mai mult şi sunt mai sănătoşi.“

Marea neînţelegere

Femeile se plâng deseori de virtuala incapacitate a bărbaţilor pentru mângâierea lipsită de o motivaţie anume. Ele le reproşează că se interesează prea mult de actul sexual propriu-zis, în detrimentul momentelor de tandreţe, de mângâiere reciprocă, precipitându-se spre contactul organelor genitale.

Preliminariile, preludiul trebuie să constituie un moment privilegiat. Din nefericire, bărbaţii, în general prea obsedaţi de coitul propriu-zis şi de satisfacerea acestei dorinţe irepresibile, au tendinţa de a neglija şi chiar desconsidera aspectul protector şi tandru al masculinităţii, caracteristic iubirii masculine, care creează liantul necesar fuziunii erotice.

La fel se petrece cu postludiul, aceste jocuri atât de tandre care încheie uniunea fizică. Cel mai adesea, în loc să savureze aceste momente duioase de după orgasm, bărbaţii se întorc cu spatele şi adorm, privând de tandreţe femeia, care abia s-a „trezit“. După părerea eminentei sexoloage Shere Hite, „femeile sunt plictisite de vechiul model «rutier» al relaţiilor sexuale, care este axat pe erecţia bărbatului, penetrarea de către bărbat şi orgasmul bărbatului“.

La femeie, bunăstarea obţinută prin mângâiere este fabuloasă. Temerile şi îngrijorările se destramă, fiind înlocuite de o stare de uşurinţă şi de euforie. Ştim acum că unele depresii şi chiar obezitatea nu au altă origine decât cruda lipsă a mângâierii. Din ce în ce mai mult, medicii confruntaţi cu aceste probleme incep prin interogarea pacienţilor asupra vieţii lor afective şi profesionale cu scopul de a izola mai bine cauzele reale ale afecţiunii.

Totuşi, ar fi nedrept să condamnăm în bloc toţi bărbaţii, căci multora dintre ei le place să fie mângâiaţi şi să mângâie. Aceştia sunt în general forte buni amanţi, căci ştiu să răspundă tandrelor exigenţe ale femeilor.

Alţi bărbaţi, care resimt aceeaşi mare nevoie de mângâiere, se tem pur şi simplu să se abandoneze acestei tendinţei fireşti! Ei se tem să nu dezamăgească, să nu îşi piardă imaginea virilă, să nu fie trataţi ca efeminaţi. Din copilărie, acestora li s-a inculcat teama de orice acţiune care ar putea fi interpretată ca „ambiguă“. Astfel, ei se autoprivează – privându-le în acelaşi timp şi pe iubitele lor – de o bucurie inefabilă şi desigur de o mai bună stare de sănătate.

Uneori însă, femeile sunt acelea care le refuză soţilor lor mângâierile aşteptate, orientându-se direct spre sexul acestora sau rezervându-şi tandreţea pentru copiii lor.

În realitate, chiar dacă pare puţin surprinzător, exigenţele profunde ale majorităţii bărbaţilor şi femeilor coincid. Dacă există vreo neînţelegere, aceasta este rodul prejudecăţilor scorţoase, al unei incapacităţi de asimilare a ideilor noi sau al unei absenţe de comunicare în cuplu. Este timpul ca fiecare să ia în considerare cu respect aspiraţiile celuilalt şi să-şi modifice comportamentul în consecinţă.

Miraculoasa putere a mâinilor

Numeroase terapii utilizează puterea mâinilor pentru a vindeca: între altele, masajul kineziterapeuţilor, presopunctura, reflexologia, osteopatia, chiropraxia, rolfingul…

Toţi oamenii deţin însă o fabuloasă putere care nu cere cunoştinţe tehnice sau anatomice speciale, aceea a mângâierii şi a atingerii care se supune doar intuiţiei.

Pielea este unul dintre cele mai sensibile organe receptoare, cel mai bine înzestrat cu receptori senzoriali. Este cunoscut cazul lui Helen Keller, care fiind surdă şi oarbă din naştere, era capabilă să recunoască anumite simfonii, „traducându-şi“ prin intermediul tălpii piciorului vibraţiile podelei…

Primul efect benefic al stimulării cutanate este activarea în organism a elaborării preţioaselor endorfine, care controlează reacţiile noastre la stres, anesteziind durerea şi acţionând favorabil asupra bunei noastre dispoziţii.

O bună „şedinţă“ de mângâiere face mai mult decât cel mai bun dintre tranchilizante, şi aceasta fără vreun risc de efecte secundare nefaste.

La atingerile uşoare, corpul nostru începe să secrete oxitocină. Acest hormon duce la scăderea tensiunii arteriale, micşorarea considerabilă a nivelului stresului, regenerarea pielii şi stimularea circulaţiei locale. Vasodilataţia astfel produsă favorizează aportul de oxigen şi de elemente nutritive indispensabile, antrenând în acelaşi timp eliminarea crescută a gazelor carbonice şi a deşeurilor. Pe de altă parte, provocând o netă relaxare a muşchilor, atingerea atenuează ridurile cauzate de crisparea musculară. Ştiţi acum ce vă rămâne de făcut, dacă vreţi să vă păstraţi multă vreme pielea netedă, strălucitoare şi tânără…

Masajul terapeutic

Asistăm azi la creşterea numărului de centre de masaj cu scop terapeutic, ca şi al saloanelor de masaj „californian“, elaborat la Institutul Esalen de Margaret Elke.

Scopul oricărui masaj este atingerea stării de relaxare, de bunăstare şi amplificare a energiei. Putem de asemenea profita de aceste binefaceri al domiciliul conjugal, fără nevoia vreunei ucenicii de durată.

Într-o încăpere liniştită, cu o temperatură plăcută, cel care urmează să fie masat se dezbracă în întregime, se alungeşte pe o suprafaţă de preferinţă tare şi se abandonează în totalitate mâinilor încălzite ale masorului. Acesta mângâie o zonă anumită dacă este nevoie sau întregul corp, ghidat de inspiraţie, fiind în permanenţă atent la reacţiile celui atins. Pentru a facilita alunecarea mâinilor, deseori este preferabilă utilizarea unui lubrefiant, de exemplu un ulei special de masaj sau chiar un ulei de migdale.

Un bun masaj poate înlătura durerile de cap, atenua tensiunile dureroase ale spatelui sau elimina oboseala acumulată în cursul zilei.

După medicul Gérard Leleu: „masajele sunt în particular indicate copiilor nervoşi şi care suferă de insomnie, anorexie sau greţuri, constipaţie sau colici, eczemă sau urticarie“.

Pentru a destinde muşchii contractaţi, nimic nu este comparabil cu atingerea. Acţionând atât de eficace asupra muşchilor striaţi ai scheletului şi asupra muşchii netezi ai anumitor organe interne, masajul ajută la eliberarea de durerile cefei, spatelui şi stomacului, vezicii sau colonului. Instinctiv, mamele masează abdomenul bebeluşului lor care suferă de colici.

Masajul facilitează circulaţia venoasă, cea care conduce sângele la inimă, cu condiţia ca masajul să înceapă cu extremităţile, pentru a reveni la piept. Când aveţi senzaţia de „picioare grele“ sau gleznele umflate, nimic nu vă va ajuta la fel de mult ca un bun masaj.

Atingerea favorizează funcţionarea inimii, ameliorând circulaţia şi luptând împotriva stărilor tensionale. Şi să nu uităm că mângâierea ne face să uităm oboseala şi reface potenţialul nostru energetic.

Concluzie

Multă vreme, dorinţele naturale ale corpului uman şi ale fiinţei umane au fost necunoscute societăţii moderne, ca să nu spunem pur şi simplu batjocorite, nu o dată în detrimentul echilibrului fizic şi psiho-mental al oamenilor.

Sexualitatea era considerată un lucru nesănătos, care trebuia reprimat cu orice preţ, chiar şi în cele mai inocente manifestări ale sale. S-au ridicat bariere absurde între bărbaţi şi femei, care au ajuns să nu cunoască aproape nimic despre calităţile şi nevoile sexului opus. Rezultatul este nefericirea, boala şi înstrăinarea de reala sa natură a omului, care umblă braţ la braţ cu unele preconcepţii devenite de-a dreptul sacrosancte.

Astăzi, în ciuda câtorva dispute secundare, se pare că omenirea a început să se orienteze – sperăm fără întoarcere – pe calea care conduce la împăcarea dintre trup şi suflet.

Dreptul la împlinire erotică nu mai poate fi astăzi contestat. Sexualitatea nu mai poate fi însă limitată la anatomie şi la zona organelor genitale. Iubirea, tandreţea, transfigurarea şi controlul potenţialului sexual sînt modalităţi de a beneficia din plin de înzestrările naturale ale fiinţei.

Niciun comentariu:

Persoane interesate

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Curs Valutar BNR

Lista mea de bloguri