joi, septembrie 24

INTREBARI FRECVENTE SI RASPUNSURI REFERITOARE LA SUBIECTELE HOMOSEXUAL SI HOMOSEXUALITATE

Ce este homosexualitatea?
Termenul "homosexualitate" este un termen general folosit pentru a desemna atracţiile emoţionale şi sexuale fată de persoane de acelaşi sex. În practică, termenul de "homosexual" se aplică acelei persoane care întreţine relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex. Cu toate acestea, nu întotdeauna aceste persoane se consideră "homosexuali". De asemenea, termenul este folosit de activiştii pro-homosexualitate şi pentru cei ce au numai atracţii fată de acelaşi sex, fără a întreţine şi relaţii.
Homosexualitatea nu este o boală, ci un comportament deviant, format în urma interacţiunii complexe între o multitudine de factori: conflicte personale, traume emoţionale din trecut, nevoi sufleteşti neîmplinite, incertitudine cu privire la identitatea sexuală, înstrăinarea de părintele de acelaşi sex, abuz sexual, teamă de intimitate cu sexul opus, o eventuală cauză hormonală, influente şi propagandă prin mass-media, diferite opţiuni personale şi altele.
Această cauzalitate este rareori conştientizată; ea este adusă la lumină de obicei în cadrul şedinţelor de psihoterapie, prin care subiectul este ajutat să se cunoască pe sine şi să identifice acele motive şi evenimente care determină şi "argumentează" emoţiile şi comportamentele sale prezente. De aceea, eforturile de eliminare a acestor atracţii din viata individului se concentrează pe identificarea şi rezolvarea cauzei, nu a efectului - homosexualitatea. Astfel, persoane care se auto-identificau ca homosexuale şi care nu urmăreau o schimbare, după ce au au venit la psihoterapeut pentru alte probleme, au constatat la sfârşitul terapiei că nu mai sunt atrase de persoane de acelaşi sex. În unele cazuri, terapia pentru o anumită problemă psihologică rezolvă indirect şi problema atracţiilor homosexuale.
Există mai multe tipuri de homosexualitate. De asemenea, există două tipuri de "homosexuali": ego-sintonici (cei care sunt mulţumiţi de situaţia lor şi care nu doresc să se schimbe) şi ego-distonici (cei care nu sunt mulţumiţi de ei şi implicit vor să se schimbe).
În timp ce în societatea de astăzi fiecare individ are libertatea aproape absolută de a adopta ce stil de viată doreşte, opţiunea acelor homosexuali care vor să se schimbe trebuie respectată, nu îngrădită în virtutea unor motive politice sau trenduri sociale.
Cum apar atracţiile homosexuale?
Mulţi oameni cred că homosexualitatea este genetică, adică înnăscută, pentru că aşa au citit în ziare sau au văzut la televizor. Pentru ei, "homosexualii aşa s-au născut".
Totuşi, ştiinţa nu a putut oferi încă o cauză a homosexualităţii. Încercările de a identifica nişte cauze biologice ale homosexualităţii nu au fost concludente, iar la verificare, studiile citate de cei ce promovează ideea că homosexualitatea este genetică au dat alte rezultate.
Majoritatea geneticienilor spun că în comportamentul uman sunt implicate mai multe gene: de la cel puţin 5-6 la câteva sute. În acest caz, modificările de comportament s-ar produce foarte lent şi constant; cu alte cuvinte, cu numai câteva procente în fiecare generaţie şi de-a lungul mai multor generaţii. Cu alte cuvinte, homosexualitatea nu ar putea apărea şi dispărea brusc în cadrul unei familii, aşa cum vedem în realitate.
Homosexualitatea nu poate constitui o mutaţie genetică. Deşi un comportament determinat genetic are tendinţa să persiste într-o familie timp de mai multe generaţii, cu modificări minime şi foarte lente, în cazul unei mutaţii genetice schimbările pot fi bruşte. Însă pentru a se petrece aceasta, este nevoie ca mai multe gene să devină mutante în acelaşi timp - un scenariu imposibil. Din punct de vedere genetic este imposibilă schimbarea simultană chiar şi a numai cinci sau sase gene.
Dacă homosexualitatea ar fi genetică sau determinată genetic într-o manieră decisivă, atunci "gena" sau "genele homo" nu s-ar putea menţine în cadrul unei populaţii. (Un adult are nevoie în medie de un copil pentru ca una sau mai multe gene specifice, prezente la adult, să rămână în codul genetic. Însă, în medie, cinci homosexuali "exclusivi" au un singur copil. În aceste condiţii, homosexualitatea ar dispărea după câteva generaţii. Evident, nu aşa stau lucrurile. Totuşi, aproximativ 50% dintre homosexuali sunt sau au fost căsătoriţi, fiind bisexuali, şi au în medie 1,25 copii. Homosexualii exclusivi şi bisexuali, luaţi laolaltă, au numai 0,9 copii în medie, ceea ce înseamnă că o genă sau genele homo ar dispărea încet dar sigur din moştenirea genetică.)
Dean Hamer, unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai unei baze genetice a homosexualităţii, admite că orientarea sexuală nu poate fi determinată de o singură genă.
Implicaţiile comportamentului homosexual
Actele sexuale specifice homosexualilor comportă anumite riscuri pentru sănătate, riscuri despre care în general nu se vorbeşte în societate, tocmai pentru că ele comunică ideea de anormalitate a acestor comportament. Medicii şi cercetătorii care se confruntă cu incidenţa diferitelor boli ştiu evident despre ce este vorba şi fac tot posibilul pentru a-i avertiza pe cetăţeni.
Homosexualii se pot schimba
Cine crede că homosexualitatea este înnăscută cu siguranţă nu va crede că homosexualii se pot schimba. Cu toate acestea, numeroase persoane care s-au confruntat cu atracţii nedorite faţă de acelaşi sex, persoane care au refuzat să accepte minciunile propagandistice, au realizat o tranziţie către heterosexualitate.
Fireşte, activiştii homosexuali încearcă să spună fie că asemenea persoane pur şi simplu nu există, fie că acele persoane nu erau homosexuali (deşi au avut ani la rândul o identitate şi un comportament homosexual), fie că acele persoane doar pretind că au scăpat de homosexualitate.
Ce au făcut şi fac cei ce vor să scape de atracţiile homosexuale? În general, cei ce s-au decis să-şi rezolve această problemă au considerat că atracţiile şi eventual comportamentul homosexual nu sunt conforme cu planurile lor şi viziunea lor de viaţă şi/sau cu credinţa lor religioasă. Odată informaţi că se poate scăpa de homosexualitate şi că aceasta implică un proces de transformare, nu o soluţie-minune, aceşti oameni fie au apelat la un psihoterapeut, fie au mers prin credinţă şi au apelat la resurse religioase, fie au folosit ambele căi.
Nu toţi duc la bun sfârşit această schimbare. Conversia către heterosexualitate este un proces a cărui durată depinde de problemele din trecutul personal (cele care au condus la formarea acestor atracţii), de stilul de viaţă actual al persoanei şi, mai presus de toate, de voinţa pe care persoana este dispusă să o pună în acest proces. Astfel, unii care au pornit pe acest drum s-au oprit la jumătate şi au renunţat, întorcându-se la comportamentul homosexual şi readoptând o identitate gay. Alţii au avut căderi, dar s-au ridicat şi au mers mai departe, ajungând la ţintă.
Studiile asupra celor care afirmă că au scăpat de homosexualitate nu sunt numeroase, în principal pentru că simpla lansare a unui asemenea studiu ar face - teoretic - posibilă ideea vindecării de homosexualitate, idee care în multe ţări comportă conotaţii social-politice.
Există însă studii, dar, mai mult, chiar cei ce au scăpat de homosexualitate - foştii homosexuali sau ex-gay - sunt o dovadă vie că homosexualitatea nu este înnăscută şi că se poate scăpa de ea.



Paradoxul acceptarii de sine

Problemele nu pot fi rezolvate cu aceeaşi gândire care le-a creat" - Albert Einstein
Potrivit unor critici ai terapiei reparative (pentru schimbarea orientării sexuale), aceşti terapeuţi nu fac decât să-i îndemne pe clienţi să-şi suprime, să-şi nege şi să-şi respingă sentimentele homosexuale. Totuşi, o privire mai îndeaproape oferă o altă perspectivă.
Aici este paradoxul terapiei reparative: ea are succes numai dacă clientul întâi de toate îşi recunoaşte şi îşi acceptă aceste sentimente nedorite. Cu cât persoana în cauză vede mai mult în interiorul său acel lucru pe care îl respinge, şi îl vede în lumina adevărului, cu atât acel lucru se disipează. Ideea nu este să-ti întorci privirea de la sentimente, ci să priveşti dincolo de ele.
În terapie, când ne folosim de "Triunghiul Captivităţii", îi cerem clientului să se concentreze direct pe un gând sau fantezie homosexuală. În acelaşi timp, el trebuie să-şi urmărească activ senzaţiile corporale. În timp ce face aceasta, i se cere să rămână conectat cu terapeutul. Când clientul are de-a face cu o imagine homoerotică, el de obicei are parte şi de o excitaţie fizică. (Unii bărbaţi o descriu ca pe o reacţie sau dispoziţie genitală.) Dacă îsi poate accepta această experienţă homoerotică fizică, în timp ce rămâne conectat cu terapeutul, sentimentul sexual se transformă curând în altceva: recunoaşterea unor nevoi emoţionale mai profunde, generatoare de suferinţă, care nu au nimic de-a face cu sexualitatea.

Unele asociaţii pentru foştii homosexuali resping această idee a înfruntării directe şi a gestionării sentimentelor homoerotice personale. Însă, noi nu îi încurajăm la clienţi intenţia de a se implica în comportamente homosexuale, ci îl încurajăm pe client să exploreze, cu sinceritate şi fără a-l judeca, experienţa asociată cu ruşinea, în timp ce rămâne conectat cu terapeutul.
Re-experimentarea sentimentelor în prezenta unui terapeut asertiv ajută la îndepărtarea acelei ruşini; clientul poate să-şi vadă mai bine dorinţa homosexuală aşa cum este ea. Un bărbat a descris această eliberare de ruşine, privind dincolo de iluzia homoerotică. "Privind la ea la lumina zilei a făcut ca partea de stigmat să dispară." Nimeni nu trebuie să apeleze la ruşine pentru a se menţine pe calea cea dreaptă. Ruşinea spune: "Sunt rău şi nu sunt bun de nimic". Pe de altă parte, Vina spune "Am făcut ceva rău". Vina poate fi bună pentru că aduce un mesaj necesar. Însă Ruşinea - ceva ce este resimţit negativ la nivel fizic - atacă persoana în însăşi esenţa ei şi îi anulează valoarea şi demnitatea. A scăpa de ruşine ajută la descoperirea adevăratului Sine, care, conform religiei creştine, a fost menit de Creator pentru heterosexualitate.
Trei exemple
Un client, un contabil de 43 de ani, căsătorit, îşi amintea de un alt bărbat pe care îl văzuse recent într-un aeroport, pe când era într-o călătorie de afaceri. Această vedere i-a stârnit anumite gânduri şi fantezii sexuale. I-am cerut să se gândească la acea imagine şi să analizeze senzaţiile fizice, în timp ce rămâne conectat cu mine. A făcut aceasta şi a început să simtă o dorinţă sexuală intensă. Ducând această experienţă mai departe, printr-un scenariu sexual imaginar, a început să resimtă, destul de neaşteptat, o trecere fizică către tristeţe, dorinţă şi sentiment de gol. A început să plângă şi să vorbească despre sentimentul lui de nulitate. "Mi-ar plăcea să fie prietenul meu! E genul de tip pe care mereu l-am vrut de prieten. Aş vrea mult să fiu prieten cu un tip ca el." Trecând dincolo de această perspectivă, a început să-şi amintească de diferite abuzuri din copilărie, de dispreţ şi de respingere, precum şi de singurătatea şi însingurarea de care a avut parte de-a lungul unei copilării nefericite. Bărbatul de la aeroport nu era decât celălalt tip care fusese mereu inaccesibil - prietenul potenţial care se individualiza de restul lumii.
Un alt client, un student de 22 de ani, era prins în Triunghiul Captivităţii cu o anumită imagine preluată dintr-un film porno - o imagine cu un bărbat cumva ideal şi fantasmagoric. Acest tânăr nu a avut reţineri în a detalia nuanţele experienţelor sexuale la care s-ar fi dedat cu acel partener macho. A descris un întreg scenariu, cu orice fel de activitate sexuală posibilă între doi bărbaţi. La sfârşit, privea spre mine şi - după un moment de tăcere - mi-a spus cu tristeţe: "Dar ştii, as vrea ceva mai mult". A început apoi să-mi vorbească despre o soţie şi o familie, lucruri pe care le dorea mult mai mult.
Un al treilea client, un profesor de vârstă medie, şi-a urmărit senzaţiile trupeşti pe măsură ce sonda tot mai mult imaginea unui elev de 15 ani fată de care dezvoltase o obsesie. După o descriere detaliată a lucrurilor pe care le-ar fi făcut împreună, a început să descrie altceva: sentimentul de gol pe care îl resimte în corpul propriu. În cuvinte, mi-a vorbit despre cât de mult şi-ar fi dorit să fie el acel băiat masculin, sigur pe sine.
Atunci când dăm la o parte ruşinea şi privim în fată fanteziile de care ne temem, vedem adevărata natură a atracţiei homoerotice, care are de-a face cu pierderea sau lipsa unui ataşament. Atracţia homoerotică este diferită de atracţia heterosexuală în sensul că este indusă de un deficit provenit din copilărie; astfel, rădăcinile ei ne duc înapoi în timp, nu către exterior, după cineva care este cu adevărat "altul decât mine", ci către o durere, lipsă, pierdere şi gol care au de-a face cu ataşamentul.
Bărbatul care este în terapie reparativă luptă ştiind cine este este cu adevărat, chiar şi după câteva eşecuri. El învaţă să nu ia eşecurile ca o referinţă, ci să le înţeleagă sensul. Aceasta îl ajută să vadă dincolo de simbolul masculin plin de conotaţii erotice - simbolul piesei lipsă din identitatea lui - şi să înceapă să-şi împlinească acele nevoi după ataşament masculin care reprezintă cele mai profunde dorinţe ale sale.


Conform unui studiu recent efectuat in Canada si condus de cercetatorul Anthony Bogaert, homosexualitatea nu este influentata de factorii sociali sau de educatia primita, ci de mecanisme fizice prenatale. Concluzia studiului a fost ca sansele unui barbat de a avea o orientare sexuala catre persoane de acelasi sex sunt influentate direct de numarul de frati biologici mai mari pe care acesta ii are. Fratii acestuia trebuie sa fie biologici, nascuti de aceeasi mama, prin urmare purtati in acelasi uter, dar nu conteaza daca au crescut in aceeasi casa sau departe unul de celalalt.


La studiu au participat 944 barbati care au fost impartiti in 4 grupuri. Toate grupurile au continut atat barbati cu orientare sexuala normala, cat si homosexuali. Trei dintre grupuri au fost formate din barbati care aveau frati biologici si proveneau din medii familiale stabile, iar cel de-al patrulea grup a inclus barbati care au fost adoptati sau aveau frati vitregi (frati adoptati sau frati din partea tatalui).

Rezultatele studiului condus de Anthony Bogaert de la Universitatea Brock, Canada, au fost inregistrate saptamana aceasta in Cercetarile Academiei Nationale de Stiinte. Acestea au aratat ca orientarea sexuala a unei persoane nu depinde de mediul social sau cel in care a fost crescut si educat, ci de numarul de frati biologici pe care o persoana ii are. S-a dovedit ca probabilitatea de a deveni homosexual este mult mai mare in cazul barbatilor care au avut un numar mai mare de frati biologici decat in cazul barbatilor care au avut un numar mai mare de frati vitregi. De asemenea, faptul ca un baiat nu a fost crescut impreuna cu ceilalti frati biologici nu a influentat in nici un fel orientarea acestuia spre acelasi sex.

Bogaert mentioneaza in raportul sau ca "aceste rezultate se refera la originea prenatala a dezvoltarii orientarii sexuale la barbati si indica faptul ca efectele reprezinta urmarea unei 'memorii' materne a nasterilor copiilor de sex masculin".

Bogaert explica in continuare ca organismul unei femei care a mai purtat anterior in uter un fat de gen masculin va dezvolta o reactie imunitara puternica impotriva altor feti masculi. El sugereaza ca "daca teoria imunitatii este corecta, atunci legatura dintre reactia imunitara a mamei si viitoarea orientare sexuala a copilului se refera la efectul pe care anticorpii maternali impotriva masculilor il au asupra diferentierii la nivelul creierului copilului".

Niciun comentariu:

Persoane interesate

A apărut o eroare în acest obiect gadget

Curs Valutar BNR

Lista mea de bloguri